Raliul sibiului 2010: Gergo Szabo – Levente Csegzy câștigă cel mai dur raliu de macadam

CNR 2010 Sport

Gergo Szabo şi Levente Csegzy, echipajul Jack Daniel’s, au atacat din nou podiumul, terminând pe prima poziţie la Raliul Sibiului, cel mai dur raliu de macadam din Campionatul Naţional de Raliuri (CNR).

Probe speciale de macadam şi asfalt, speciala Şanta pe noapte şi aproape 150 de kilometri de traseu  extrem, au pus porbleme celor 41 de echipaje înscrise la Sibiu. Fie că a fost vorba de o evoluţie tehnică foarte bună a maşinii sau pur şi simplu noroc, Gergo Szabo se arată foarte mulţumit de evoluţie şi de locul întâi obţinut, ocupat de altfel în ultimi ani la Raliul Sibiului de elitele din Campionatul Naţional de Raliuri.

Sunt de părere că această etapă a fost cea mai grea de până acum, cu probe dificile, strâmte, cu multă piatră, foate tehnice şi mărturisesc că nu am participat la foarte multe asemenea etape. În aceste condiţii cred că nu cel mai rapid câştigă, este considerat învingător cel care  în primul rând termină  şi cel care stăpâneşte o tehnică de pilotaj bună. Recunosc am avut şi noroc, lucrurile au evoluat în favoarea noastră la acest sfârşit de săptămână iar cu toată că, de regulă pornim în viteză, de data aceasta am început mult mai încet, am studiat atent probele şi felul în care adversari noştri au evoluat. Nu am avut niciun fel de problemă cu maşina, am scăpat şi de penele de căuciuc, am terminat pe primul loc astfel am mai redus din diferenţa de puncte din clasamentul general. Felicit pe toţi cei care au terminat etapa de la Sibiu şi în primul rând organizatori a declarat Szabo

Gergo Szabo, a dedicat această victorie navigatorului acestuia, sibianului Levente Csegezy,  care fără subiectivism s-a declarat susţinătorul acestei etape în candidatura la IRC, mulţumit de organizarea profesionistă de la Sibiu:

Felicitări  organizatorilor pentru efortul pe care l-au depus în organizarea acestei etape, este cel mai dur raliu de macdam din campionat, şi fără să fiu subiectiv, chiar dacă sunt sibian, trebuie să spun că nu am nimic de adăugat la partea de organizare. Porbele au fost foarte dure, este un raliu care necesită foarte multă tactică şi inteligenţă din partea echipei tehnice şi a piloţilor deopotrivă. Am avut o singură problemă mai ciudată, pe ultimi trei kilometri de pe prima trecere pe proba Gâtul Berbecului, am simţit o lipsă de putere după care s-a aprins becul la benzină, pe care de altfel am calculat-o foarte corect, dar din cauza înălţimi şi a ritmului alert pe care l-am avut am ajuns cu benzina la limită. Astfel ultimi trei kilometri i-am parcurs mult mai lent decât ne-am fi dorit. Am reuşit în sfârşit să alimentăm şi să terminăm Şanta, pe care spre marea noastră surprindere am şi câştigat-o. Victoria noastră la Sibiu este încă un pas spre câştigarea campionatului.

Categoric pot să spun că susţin această etapă în candidatura pentru IRC a mai spus Levente Csegzy

Gergo Szabo şi Levente Csegzy, au fost urmăţi pe poziţia a doua de Valentin Porcişteanu la 2 minute 39 şi pe trei de Titi Aur la 3 minute 47. În acest moment echipajul Jack Daniel’s se află pe locul doi în clasamentul general al CNR după Bogdan Marişca.

Cătălin Nunu

foto: rallyphoto.ro

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts