Protestatarii egiptenii au blocat Parlamentul

Internaţional UBB Radio

Mii de persoane au blocat Parlamentul, care se află în imediata vecinătate a pieței Tahrir în cea de-a 16-a zi de revoltă pentru plecarea de la putere a șefului statului Hosni Mubarak, aflat în această funcție de peste 29 de ani, anunță Agerpres.

Numeroase persoane s-au trezit miercuri dimineață în centrul capitalei egiptene, Cairo , după o altă noapte petrecută sub cerul liber, printre care se numără și copii de șapte și opt ani care se plimbau printre manifestanți cu pancarde pe piept pe care se putea citi “Mubarak ucide oamenii “.

“Nu vrem nici un stat militar, nici unul religios. Ce ne dorim noi este un stat bazat pe instituții și pe alegeri’’, adaugă Atif Awad, un tâmplar de 34 de ani, membru al Frației Musulmane, principala forță de opoziție în Egipt, pentru AFP, citat de hotnews.

Militanții se tem că dacă armata părăsește piața vor fi din nou atacați de partizanii lui Mubarak, dar și de manevre ale soldaților care i-ar putea obliga să plece. Parlamentul, dominat de Partidul Național Democrat, formațiune politică a președintelui Mubarak este apărat de militari și blindate. Clădirea a fost protejată de forțele de ordine și de vehicule blindate, dar nu au existat urme de violență, protestatarii blocând intrările.

____________

Loredana Berengia

Foto: blackchristiannews.com

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts