Programul de 1 Decembrie în Cluj-Napoca

Administraţie Din oraş

Ca în fiecare an, Primăria ClujNapoca a pregătit un program special de Ziua Naţională a României.

Începând cu ora 9:30 va începe Slujba religioasă – Te Deum la Catedrala Mitropolitană Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului şi Clujului.

Oficialităţile vor depune jerbe de flori de la ora 11:00  la Monumentul “Glorie Ostaşului Român” din Piaţa Avram Iancu, după care va avea loc defilarea gărzii de onoare a Diviziei 4 Infanterie “Gemina”. După defilare, pe Bulevardul Eroilor,  la Monumentul Memorandiştilor va avea loc o scenetă interactivă istorică, care va recrea atmosfera socială din preajma Zilei de 1 Decembrie 1918 din Cluj. Tot atunci, un grup de elevi de la Liceul de Coregrafie şi Artă dramatică “Octavian Stroia” vor da citire Marii proclamaţii de la 1 Decembrie 1918.

Un alt eveniment organizat de Primărie este expoziţia “Cluj-Napoca şi Marea Unire” care va avea loc începând de miercuri, 30 noiembrie şi până duminică, 4 decembrie la Biblioteca Academiei Române – filiala Cluj.  Clujenii vor avea ocazia să vadă documente, manuscrise şi cărţi istorice privind Unirea de la 1918. Intrarea este liberă, iar orarul de vizitare este între 10:00 şi 16:00.

Spectacolul tradiţional organizat cu ocazia Zilei Naţionale va începe cu ora 16:00, anul acesta locul de desfăşurare fiind Piaţa Unirii. Atmosfera va fi întreţinută în prima parte a spectacolului de către îndrăgiţii interpreţi Veta Biriş, Dumitru Fărcaş, Gheorghe Zamfir, acompaniaţi de orchestra “Cununa Transilvană” şi ansamblurile folclorice “Românaşul”, “Tradiţii” şi “Crăişorul”. Începând cu ora 18:30 muzica folk va fi la ea acasă, oferită de Magda Puşcaş, Ioan Onişor şi Emil Imre, urmând ca formaţia Sistem să intre în scenă, de la ora 19:00. Retragerea cu torţe pe traseul Piaţa Lucian Blaga – strada Napoca – B-dul Eroilor – Piaţa Avram Iancu va avea loc de la ora 19:45, iar la ora 20:00 va începe tradiţionalul foc de artificii din Piaţa Avram Iancu. De asemenea, cu ocazia Zilei de 1 Decembrie, Primăria Cluj-Napoca va da şi startul iluminatului festiv.

Cu ocazia Zilei Naţionale a României, circulaţia mijloacelor de transport în comun se va desfăşura între orele 6:00 şi 23:00, conform programului de transport pentru zilele de duminică.

______________

Anca Scutelnicu

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts