Proconsul a susţinut un concert caritabil la Cluj FOTO

Din oraş Eveniment

Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca a găzduit aseară un eveniment caritabil organizat de Fundaţia de Caritate Herald. În deschiderea evenimentului au cântat Ovidiu Andreica împreună cu trupa Start Band, urmaţi de mult aşteptata trupă Proconsul. Ca de obicei, publicul a fost încantat de apariţia formaţiei, alături de care au putut cânta timp de 2 ore.

,,Versurile sunt proiectate pentru a-i face pe fraţii noştrii din biserici să se simtă confortabil şi pentru a-i convinge pe cei care nu au mai făcut acest lucru, să fie un început”, a declarat Bodo, solistul formaţiei Proconsul.

 

Toate fondurile strânse din vânzarea biletelor vor fi folosite pentru beneficiarii serviciilor sociale oferite de Fundaţia de Caritate Herald.

,,Fundatia de caritate Herald construieşte pentru mamele nevoite să-şi crească copilul singure, locuinţe sociale în Apahida, pe un teren donat de o familie clujeană. Concertul vine în sprijinul proiectului, iar banii strânşi din vânzarea biletelor vor contribuii la începerea construcţiilor în perioada imediat următoare”, a declarat Rimona Goiti, directorul Fundaţiei de Caritate Herald.

 

Pentru membrii trupei Proncosul satisfacţia cea mai mare este cea de a susţine un concert caritabil, nicidecum o satisfacţie materială,

 

,, Concertele caritabile sunt organizate de fundatii. Noi venim şi cântam pentru public, un public care să plăteasca un bilet pentru a se strange fonduri pentru scopul caritabil, legătura noastră este cu publicul şi cu Dumnezeu” susţine Bodo, solistul formaţiei Proconsul.

 

[imagebrowser id=156]

_________________

 

Diana Mărginean

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts