A început producția primelor măști chirurgicale din România, duminica 29 martie, după cum anunță ministrul economiei, Virgil Popescu pe contul lui de Facebook. În scurt timp se vor produce 150.000 de măști pe zi, iar „din 15 aprilie se va ajunge la 500.000 de bucăți pe zi, respectiv aproximativ 15 milioane de măști lunar”, susține oficialul.
A început producția primelor măști din România. A început instalarea utilajelor și testul de producție. Cât mai curând se vor produce 150.000 de măști pe zi – peste 4 milioane de măști lunar. Din data de 15 aprilie se va ajunge la 500.000 de bucăți pe zi, respectiv 15.000.000 de măști lunar. Cei de la Techtex, membri ai grupului Taparo, sunt cei care produc materialul exterior al măștilor, primele două straturi, dar de acum și produsul finit. Oficialul afirmă că ,,vom ajuta compania românească să investească în continuare pentru a produce și ultimul strat pentru măști tot în țara noastră”.
Ministrul economiei a anunțat joi în ședința de guvern că va lucra cu o companie românească:
„Am vorbit cu probabil prima mare companie privată care va începe producția de măști. Produce în momentul de față combinezoane, 1.000 de bucăți zilnic, dar de săptămâna viitoare, odată ce va fi instalată la sfârșitul săptămânii prima linie de producție automată a măștilor, va produce 150.000 de măști pe zi, adică va ajunge la 4 milioane de măști lunar, și din 15 aprilie va produce 500.000 de măști pe zi FFP2 și 100.000 de măști FFP3, așa că vom ajunge practic să producem 16-17 milioane de măști pe lună, vorbim de măști acreditate CE”, susține Virgil Popescu.
Sursa: Virgil Popescu
Adina Chiriac