Prima Conferință Internațională pe Studiul Conflictelor are loc la Cluj-Napoca

UBB UBB Radio

Centrul pentru Studiul Conflictelor (CSC) în colaborare cu Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul UBB, organizează „The First International Conference on Conflict Studies. Conflict and Climate Change”. Aceasta se va desfășura joi, 10 decembrie, cu începere de la ora 11:00 AM (ora României), pe platforma ZOOM. Este un eveniment care se va desfășura în limba engleză.  Invitații speciali vor fi  de la Facultatea de Științe Sociale, din cadrul Universității din Port Harcourt, Nigeria. De altfel, este prima colaborare dintre cele FSPAC și instituția de învățământ superior din Nigeria.

Tematica acestei conferințe este una diversificată. Organizatorii își propun să abordeze subiecte precum: resurse naturale, conflicte și securitate umană, migrații, modificări climatice sau terorism și tulburări sociale.

Obiectivul acestei conferințe este cel de a oferi ocazia cercetătorilor să își prezinte munca într-un mediu academic, într-o manieră deschisă publicului larg. Este o bună ocazie pentru practicienii, cercetătorii și studenții  participanți de a face schimb de idei, nu doar în cadrul domeniului conflictelor, ci și în cadrul altor domenii.

Totodată, este o bună ocazie de familiarizare cu ultimele cercetări în materie de conflicte și legătura acestora cu schimbările climatice.

În cadrul conferinței vor fi trei săli în care se vor prezenta cercetări științifice cu următoarele subiecte:

  1. Climate Change and Gender, Herder-Farmer Conflicts&Migration (predominant în cazul Nigeriei). Link Zoom: https://zoom.us/j/2737003447
  2. Climate Change and Resource Control. Link Zoom: https://zoom.us/j/2737003447
  3. Policy, Terrorism&Other topics (limbajul polarizant, agenda de creștere verde și multe alte subiecte). Link: https://zoom.us/j/2737003447

Speakerii acestei confeințe vor fi: Prof. Daniel David (rector al Universității Babes-Bolyai, Cluj-Napoca), Prof. Stephen Okodudu (vicecancelarul University of Port Harcour, Nigeria), Prof. Călin Hintea (decan al FSPAC, Universitatea Babeș Bolyai), Prof. Prince Mmom (decanul Facultății de Științe Sociale al University of Port Harcourt) și Prof. Dr. Christian-Radu Chereji (directorul Centrului pentru Studiul Conflictelor al FSPAC, Universitatea Babeș Bolyai).

Participarea este liberă, gratuită și nerestricționată, din punctul de vedere al numărului de participanți. Pentru a putea participa, doritorii sunt rugați să se înscrie la adresa menționată pe următorul rând:

Formular de înscriere: Google Docs

Link de participare: https://zoom.us/j/91363800688 (intrare se face începând cu ora 10:45 AM, ora României)

Albert Ostafe

Sursa foto: Afiș eveniment

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts