Preşedintele egiptean Hosni Mubarak a anunţat,într-un discurs adresat în această seară poporului, că refuză să îşi dea demisia şi că va preda puterea doar după alegerile prezidenţiale din luna septembrie a acestui an, anunţă BBC.
Totuşi, preşedintele Mubarak susţine că va delega o parte din puteri vicepreşedintelui Omar Suleiman.
Mubarak a mai declarat că priorităţile sale în acest moment sunt recâştigarea încrederii egiptenilor şi îmbunătăţirea imaginii Egiptului la nivel internaţional.
Acesta mai susţine că cei care şi-au pierdut viaţa în revoltele din Egipt nu au murit degeaba şi că îi va pedepsi pe cei care au comis crime, transmiţând de asemenea că împărtăşeşte durerea celor care şi-au pierdut rude. Conform unui raport ONU, până la acest moment aproximativ 300 de protestatari au murit în Cairo.
În timp ce discursul lui Hosni Mubarak era transmis, protestatarii din piaţa Tahrir au început să scandeze lozinci anti-Mubarak şi să fluture în aer pantofi, în semn de lipsă de respect, relatează Reuters.
Protestele din piaţa Tahrir au ajuns la cea de-a 17-a zi. În plus, de joi, mii de muncitori egipteni au intrat în grevă.
________
Foto: evz.ro