Premiera spectacolului “Flautul fermecat” de Wolfgang Amadeus Mozart va avea loc duminică, pe scena Operei Naţionale Cluj-Napoca, începând cu ora 11.
Spectacolul se adresează unei pături foarte largi de auditorii, putând fi privit atât ca un simplu basm pentru copii, cât şi ca o drama universală cu adânci simboluri filozofice.
Regizorul şi scenograful Emil Strugaru a optat pentru o variantă dedicată în special copiilor, având în vedere carenţa de spectacole pentru cei mici, care există. În acest sens, interpretarea este în limba română, iar durata desfăşurării este de 90 de minute, cu pauză.
”Am folosit mijloace de expresie scenică nu neaparat cele mai convenţionale, pentru că lucrarea nu ne permite acest lucru. Am mers într-o atemporalitate cvasiuniversală şi am folosit mijloace tehnice şi de efect, să impresioneze în primul rând vizual, pentru că la copii, impresia vizuală este prima şi cea mai importantă”, a precizat Emil Strugaru.
Opera “Flautul fermecat” este ultima creaţie a lui W.A.Mozart, fiind reprezentată pentru prima dată cu doar luni înainte de moartea compozitorului.
[nggallery id=12]
Delia Marinescu
Foto: Ionuţ Huşanu