În urma tragediei care a avut loc la Paris, preşedintele României, Klaus Iohannis împreună cu alţi lideri politici români au arătat solidaritate poporului francez, transmiţându-i acestuia condoleanţe pentru persoanele decedate.
Potrivit agenţiei de ştiri Reuters, până în momentul actual, bilanţul celor care şi-au pierdut viaţa în urma atentatului a ajuns la 128 de morţi, iar în stare foarte gravă se află aproximativ 80 de persoane.
“România condamnă aceste acte de laşitate care trebuie să fie demne doar de dispreţ! Suntem alături de poporul francez şi o să cooperăm pentru a putea învinge terorismul!” a declarat Klaus Iohannis.
Mai mult decât atât, pe site-ul oficial al Ambasadei Franţei la Bucureşti, s-a creat o carte de condoleanţe pentru a putea oricine posta mesaje celor aflaţi în suferinţă. Se pare că printre primele mesaje primite sunt din partea lui Klaus Iohannis, Victor Ponta, Traian Băsescu şi Patriarhul Daniel.
Regele Mihai i-a adresat o scrisoare lui Francois Hollande, preşedintele Franţei ce a fost făcută publică de către Biroul de Presă al Casei Regale, în care îi transmite condoleanţe acestuia pentru persoanele decedate în atacul sângeros.
“Au plătit cu viaţă nişte oameni inocenţi pentru că au trăit într-o lume liberă!” a adăugat Regele Mihai.
Întregul atentat terorist s-a întâmplat în zona centrală din apropierea Pieţei Republicii lângă redacţia Charlie Hebdo, un alt loc unde s-a întâmplat un alt atac terorist la începutul anului.
Larisa Bîldea / Sursa fotografiei: www.evz.ro