România și Bulgaria au fost trimise înaintea Curții Europene de Justiție, astăzi, de către Comisia Europeană, pentru nerespectarea normelor UE, privind piața gazelor naturale.
Legislaţia UE urmăreşte facilitarea comerţului transfrontalier cu gaze naturale şi creşterea capacităţii pieţelor gazelor iar România și Bulgaria nu s-au aliniat încă pe deplin normelor UE.
Clienții celor două state membre nu pot obține oferte de la alte state membre, întrucât pieţele nu sunt suficient de integrate. Astfel, Comisia consideră că în România și în Bulgaria capacitatea întreruptibilă de flux inversat nu este pusă la dispoziţie la toate punctele de interconectare.
Încălcările se referă la nerespectarea de către statele membre a obligaţiilor legale care le revin în temeiul Regulamentului privind gazele naturale. De la aderare, România și Bulgaria au înregistrat progrese în privinţa eliminării deficienţelor, însă nu a fost încă atinsă deplina conformitate.
____________
Mădălina Voșlaban