Peste 300 de morți și aproape 600 de dispăruți în urma valului tsunami din Japonia

Internaţional UBB Radio

Bilanțul celui mai puternic cutremur înregistrat în Japonia este îngrijorător. Autoturisme, nave şi clădiri au fost spulberate de un zid de apă în urma seismului cu magnitudinea de 8.9, care a lovit, vineri, coasta de nord-est și a declanșat valuri tsunami uriașe.

Oficialii spun că 350 de persoane au murit și aproape 600 sunt date dispărute, dar numărul morților poate fi mult mai mare. Pe plaja unui oraș-port din Prefectura Miyagi au fost găsite 200-300 de cadavre, informează bbc.co.uk.

Autorităţile evaluează la aproximativ 1 200 numărul caselor afectate de valul tsunami. Acesta este, însă, un bilanţ provizoriu, deoarece numărul regiunilor afectate este destul de mare, iar datele sunt greu de obținut, a subliniat poliţia.

„Pagubele sunt enorme, astfel încât ne trebuie mai mult timp pentru a regrupa elementele dispersate.”, a declarat un oficial citat de Mediafax.

Un tren de pasageri, care are la bord un număr necunoscut de persoane, a fost dat dispărut în urma valului seismic. Trenul companiei East Japan Railway Co. circula în apropierea gării Nobiru, pe linia Senseki, care face legătura între oraşele Sendai şi Ishinomaki, când a fost semnalat un val cu înălţimea de zece metri, a adăugat agenţia de presă Kyodo, citând poliţia.

Oficialii niponi au declarat că între 60 000 și 70 000 de oameni au fost evacuaţi în adăposturi din zona Sendai, Prefectura Miyagi.

________________

Ana Giol

Foto: buzzfeed.com

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts