Peninsula 2011- ziua 3

Divertisment

Ziua 3 a început mai lent, cu trupe chill până pe la 8 jumate când au urcat pe scenă cei de la Ska Cubano.

O trupă de sud americani, cu o fetiță timidă japoneză și un chitarist care a neglijat vestimentația, cei de la Ska Cubano au adus publicului peninsular ritmuri Ska, cubaneze și columbiene care-ți gâdilau urechile într-un mod plăcut. La sfârșitul concertului, membrii trupei au coborât în fața scenei și au dat mâna cu publicul, sau în cazul celui chitaristului, s-au sărutat cu fanele.

Iggy and the Stooges au dovedit că punk-ul nu a murit, ci este doar bătrân. Cu un Iggy Pop accidentat, dar cu chef, acesta a chemat publicul pe scenă, s-a târât în patru labe, a coborât la garduri, a dat cu stativul de scenă și i-a înjurat pe cei din Liberty Arena cu un frumos “Shut up ,you techno assholes….Drop dead!”. – Un spectacol de nota 10, probabil cel mai bun pe care l-am văzut până acum.

La Chase and Status voi recunoaște că am dormit și nu vă pot zice decât că erau gălăgioși, însă pe la 3 m-am trezit, la timp să ajung la Șuie Paparude, care la fel ca și anul trecut au reușit un show matinal care i-a ținut pe toți în picioare… cu excepția celor care dormeau lângă cort.

_________

Călin Creţu

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts