Opt persoane împuşcate întru-un coafor din Bucureşti. Două persoane au decedat.

Eveniment Social

Un număr de opt oameni au fost împuşcaţi în această dupămasă în zona Perla din Capitală, dintre care două persoane au fost ucise.

Se pare că cel care a deschis focul asupra celor prezenţi în coafor era un poliţist.

Potrivit Mediafax, un martor a declarat că cel care a tras asupra persoanelor din coaforul din zona complexului Perla avea 1,75 metri şi 40 de ani, iar când a ieşit din unitate nu avea armă asupra lui.

Martorul a mai precizat că a auzit şase bubuituri, dându-şi seama că sunt împuşcături, apoi a văzut un tânăr plin de sânge ieşind din uitate şi alergând către spitalul Floreasca.

Coordonatorul SMURD Bucureşti, Bodgan Opriţa, citat de Mediafax, a informat într-o primă fază că în urma atacului armat o persoană a fost ucisă, iar celelalte au suferit răni în zona capului, membrelor inferioare sau abdomenului. Ulterior, şi o a doua victimă a decedat. Una dintre persoanele ucise ar fi fost chiar ţinta atacatorului.

“Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Codruţa Kovesi, l-a desemnat pe prim-adjunctul procurorului general, Marius Iacob şi pe procurorul şef Secţie de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Valentin Şelaru, să coordoneze cercetările şi să ofere suport de specialitate procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti”, a informat Ministerul Public, potrivit Mediafax.

UPDATE 2 :  Poliţistul care a deschis focul în coaforul din centrul Capitalei a fost dus sub escortă la Parchetul instanţei supreme pentru audiere, el fiind reţinut sub acuzaţiile de omor calificat deosebit de grav.

UPDATE 1 : Cel care a tras cu arma în persoanele aflate în coaforul din zona complexului Perla a fost prins în clădirea Transelectrica, unde un martor l-a văzut refugiindu-se. Atacatorul a deschis focul asupra  soţiei sale şi a colegelor de coafor, unde femeia lucra.

_____________

Oana Alexa

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts