Noua Zeelandă este devastată de cutremur

Internaţional Mediu

După 7 ore de la cutremurul care a izbucnit marți în Noua Zeelandă, cel puțin 65 de persoane au murit, conform declarațiilor premierului John Key. Alte sute sunt blocate sub zidurile căzute ale clădirilor. Cu o magnitudine de 6,3, cutremurul a provocat pagube uriașe orașului Christchurch, despre care premierul spune că arată ca ”o scenă de devastare totală”.

„Aceasta poate fi cea mai neagră zi a Noii Zeelande. Este o comunitate aflată în agonie totală. Avem nevoie ca această comunitate să se unească, iar oamenii să se ajute unii pe alţii, aşa cum au mai făcut-o în trecut şi o vor face din nou.”, a spus primul ministru Key, citat de cnn.com. De asemenea, acesta a mai precizat că priorităţile actuale sunt de a-i salva pe cei prinşi sub dărâmături. Primarul Bob Parker a declarat stare de urgenţă.

„Am mai trecut prin asta o dată, acum trebuie să ne gândim ce am făcut atunci.”, a declarat acesta.

La doar 5 km de Christchurch, al doilea oraș al Noii Zeelande, cutremurul a izbucnit la ora locală 12:51 (2:51 ora României), la 5 km sub pământ, conform Institutului de geofizică american (USGS). Seismul a fost urmat de câteva replici cu magnitudinea de 5,6 și a provocat distrugeri masive.

Conform cotidianului online The Guardian, una din cele mai afectate clădiri este catedrala Christchurch, în care, la ora prânzului, se aflau zeci de turiști. Șansele ca aceștia să mai fie în viață sunt mici. Numărul victimelor ar putea fi cu atât mai mare cu cât majoritatea populației se afla, la acea oră, la serviciu și la școală.

Aeroportul din Christchurch a fost închis, iar orașul este evacuat de către trupele armatei Noii Zeelande, precizează The Guardian. Același cotidian informează faptul că pacienții aflați în stare gravă de la spitalele afectate de cutremur vor fi transportați în alte orașe. De asemenea, școlile vor fi închise pentru cel puțin două zile.

”Este o comunitate aflată în agonie totală. Avem nevoie ca această comunitate să se unească, iar oamenii să se ajute unii pe alţii, aşa cum au mai făcut-o în trecut şi o vor face din nou”, a declarat premierul John Key.

Seismul a avariat liniile telefonice, inclusiv linia Serviciului de urgenţă, 111, potrivit publicaţiei New Zeeland Herald. Cutremurul a distrus drumuri, clădiri, printre care și  Catedrala Christchurch, dar și conducte de apă care au provocat inundaţii pe mai multe străzi.

Orașul Christchurch, cu o populaţie de 340.000 de locuitori, a mai fost afectat, în  septembrie 2010, de un cutremur cu magnitudinea 7, care nu s-a soldat însă cu victim.

_____

Oana Moisil, Ana Giol

Foto: telegraph.co.uk

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts