Noua secție a Spitalului Clinic de Recuperare este aproape gata

Eveniment Sănătate

Secţia de hidroterapie a Spitalului Clinic de Recuperare este gata în proporție de 90%. Aceasta este dotată cu dușuri scoțiene, saune cu roci vulcanice, săli de gimnastică, masaj, aparatură performantă, toate pentru prevenire, tratare și recuperare.

Obiectivul general al proiectului este acela de a preveni și trata în mod modern, performant și accesibil toate categoriilor de persoane precum și de a îmbunătății infrastructura serviciilor de asistenţă medicală de la Ambulatoriul din Spitalul Clinic de Recuperare. După terminarea proiectului, spitalul se va îmbogății cu proceduri de recuperare noi, condiții mai bune pentru pacienţii cu dizabilități și reducerea timpului de așteptare.

Din cauză că fosta clădire a secției nu mai corespundea standardelor a fost nevoie de lucrări de restaurare sau în unele locuri chiar de demolare.

Proiectul a fost cofinanțat de Programul Operational Regional (POR) și Consiliul Județean Cluj, suma investită fiind de peste 1 milion de euro. Pregătirea proiectului a durat 4 ani, iar implementarea lui 24 de luni pe durata februarie 2009 – februarie 2011.

___________

Bogdan Tincu

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts