Noaptea Devoratorilor de Publicitate 2009- finala brandurilor a avut loc sâmbătă, de la ora 21:00 și a durat aproximativ 8 ore. Iubitorii de spoturi publicitare au putut viziona patru calupuri de reclame pe teme diferite, de la spoturile strict comerciale la cele incluse în campaniile de responsabilizare socială.
„Ce este nou în programul Nopţii din 2009? Totul. Pentru că, deşi şi-a păstrat specificul, targetul şi conceptul, conţinutul reflectă cam tot ce s-a creat în materie de advertising în ultimul an. Noaptea Devoratorilor de Publicitate este spaţiul virtual în care fiecare poate deveni orice, de la copywriter la consumator. Sau, cum îmi place mie să spun, Noaptea Devoratorilor de Publicitate este cea mai lungă pauză publicitară neîntreruptă de film.”, a declarat Dan Chişu, producătorul general al acestui eveniment.
Invitaţii speciali ai showului au fost CRBL şi Elena Andreianu, care au prezentat spectacolul Istoria Dansului.
Biletele pentru spectacol s-au epuizat de joi, 10 decembrie, însă au mai fost puse în vânzare aproximativ 35 bilete fără loc. Din cei peste 1000 de iubitori de publicitate care erau prezenţi la începutul showului „La nuit de publivores”, au rămas aproximativ 60 la sfârşit.
Noaptea Devoratorilor de Publicitate este un show creat de Jean Marie Boursicot în 1981 şi de atunci s-a transformat într-un fenomen planetar, cucerind inimile şi minţile pasionaţilor de publicitate din peste 40 de ţări.
Sopon Elena Alexandra
Foto: Roxana C. Pop