Cea de-a doua ediţie a Nopţii Dependenţilor de Trailere (NDT), organizată de asociaţia culturală Două Minute, s-a desfăşurat vineri seara la Cluj. Cu melodiile trupei Natif, cu umorul celor de la Creative Monkeyz, cinefilii împătimiţi s-au delectat timp de 5 ore cu trailerele peliculelor pe care le-au văzut sau care, probabil, urmează să le vadă.
Comedie, SF-fantezie, dramă, animaţie, dance, horror, bad-ass şi games au fost categoriile de trailere prezentate. Fiecare calup a conţinut 8 trailere cu filme şi jocuri, în mare parte, din industria jocurilor video şi cinematografiei americane.
Surprizele serii au fost două subcategorii, una dedicată regizorului Guy Ritchie şi alta actorului Chuck Norris. Ironia legată de imaginea actorului american a fost şi ea prezentă şi prezentată prin tarilerele unor filme ca The Hitman şi Sidekicks. Totuşi, momentul umoristic al evenimentului a fost intervenţia celor de la Creative Monkeyz cu noua emisiune „ 3LĂR”, despre care Tudor Hossu, coordonator 2 MIN Pub, spune că „s-a potrivit ca o mănuşă”. În stilul caracteristic, Alex Timiş, membru Creative Monkeyz, a prezentat publicului trailerele unor filme ce vor debuta pe piaţă în anul 2012. Printre glume şi remarci serioase, Alex Timiş a oferit o idee publicului legată de filmele ce merită urmărite la anul.
Pauzele dintre calupuri au fost animate de trupa Natif, prin piese proprii şi cover-uri celebre.
Ca şi anul trecut sala a fost plină. În jur de 220 de persoane s-au prezentat la eveniment, dar din păcate, spaţiul restrâns a limitat accesul.
„ Din păcate a trebuit din nou să refuzăm câţiva oameni care doreau să intre în sală. Le-am oferit să stea în picioare, dar nu au vrut să participe la eveniment în condiţile acestea.[…] De data asta s-au rezervat 170 de locuri şi au venit pe undeva la 220 de persoane. Destul de strâns pentru că spaţiul e cam acelaşi (n.r. spaţiul este mic).” ne-a declarat Tudor Hossu, coordonator 2MIN Pub.
Noapte Dependenţilor de Trailere este un eveniment unic atât în România şi în Europa, care, în urma celor două ediţii, a reuşi să atragă publicul clujean. Despre succesul pe care l-a avut în rândul celor „dependenţi de trailere”, Tudor Hosssu, coordonator 2MIN PUB, ne-a spus:
„ Noaptea Dependenţilor de Trailere este un show. Este un eveniment regizat, planificat, gândit şi scenarizat, astfel încât să fie dinamic şi să ţină publicul în priză pe parcursul întregii ediţii. Sigur poţi să stai acasă să te uiţi ore întregi la trailere, în acelaşi timp te poţi ridica, poţi să mergi la frigider, să ţi iei o bere şi să mânânci. Asta oferim şi noi. Poţi să îţi cumperi o bere, poţi să mânânci şi în acelaşi timp, poţi să stai cu prietenii tăi, lucru care probabil e mai dificil să-l faci acasă.”
Pentru cea de-a treia ediţie NDT, care se va desfăşura în mai 2012, cei de la asociaţia DOUĂ MINUTE s-au gândit la o colaborare cu cei de la TIFF şi ANIMEST. Până atunci, asociaţia are în plan şi alte evenimente pentru locuitorii oraşului Cluj şi nu numai. Este vorba de un festival de artă underground şi unul de artă mută, în care va fi prezentă sculptura, pantomima etc. Întregul eveniment va fi stradal, astfel încât toţi clujenii pot participa.
[flagallery gid=9 name=”Gallery” skin=default] ___________Mihaela Crețu
foto: Lavinia Adam, Mihaela Crețu