La nivel național, au fost aplicate 104 amenzi contravenționale în valoare de 430 000 lei pentru nerespectarea noului ordin privind activitățile de schimb valutar. Acesta reglementează modalitățile de informare a consumatorilor de către operatorii economici care desfășoară activități de schimb valutar și a intrat în vigoare la 16 ianuarie 2010.
La 38 de operatori economici s-a decis oprirea temporară a serviciului până la intrarea în legalitate.
Comisarii Autoritatății Naționale pentru Protecția Consumatorului și-au dat seama că din formularul de acceptare a tranzacției lipseau informații privind data și ora tranzacției, precum și lipsa ștampilei, lipsa informațiilor referitoare la dreptul consumatorului de a solicita înscrierea seriilor și a numerelor bancnotelor vândute pe spatele bonului fiscal.
Afișajul interior nu respecta criteriul utilizării fontului Times New Roman 20 bold, suportul de afișare interior nu era amplasat în câmpul vizual al consumatorului,iar informațiile de pe panoul interior nu erau identice cu informațiile de pe panoul exterior. De asemenea, mărimea fontului și distanța dintre cifre și cea dintre cuvinte de pe panoul exterior nu erau respectate, iar panoul exterior nu era monocrom. În alte cazuri s-a constatat lipsa panoului exterior sau al formularului de schimb valutar, lipsa afișării codului unic de înregistrare al operatorului economic, lipsa informațiilor referitoare la TELCONS și adresa CJPC. Astfel de abateri au fost constatate în toate județele.
Consumatorii sunt sfătuiți ca înainte de a efectua schimbul valutar, să fie atenți la următoarele elemente: să citească atât afișajul exterior, cât și cel interior și să verifice cu atenție cursul valutar menționat, să solicite casierului formularul de acceptare a tranzacției înainte de efectuarea propriu-zisă a schimbului valutar, să citească atent informațiile menționate în acest formular, respectiv suma tranzacţionată, cursul de schimb utilizat, suma ce urmează a fi încasată și să nu semneze acel formular dacă nu sunt de acord cu efectuarea tranzacției.
Pentru reclamațiile depuse de consumatori, operatorii economici pot fi sanctionați cu amendă de la 1000 lei la 10 000 lei sau de la 2000 lei la 20 000 lei, în funcție de aspectele constatate de comisarii ANPC.
Ulici Diana Maria
Zamsinicu Raluca Gina
Foto: arhivă UBB Radio