NASA a dezvăluit că dezvoltă un plan prin care să ofere personalului șansa de a zbura în spațiu, prin intermediul rachetelor comerciale suborbitale, pentru prima dată în istorie.
Politica agenției spațiale a suferit modificări considerabile pentru a face loc acestei inovații. Rachetele sunt destinate zborului până la marginea spațiului și înapoi, făcând pasagerii să se simtă, pentru perioade scurte de timp, lipsiți de greutate.
Agenția speră să extindă opțiunile de zbor pentru angajați, investind simultan în industria spațială comercială. Programul Flight Opportunities (Oportunități de zbor) al companiei a reușit cu succes că scoată la suprafață sisteme de transport comerciale suborbitale pentru a trimite în spațiu încărcături utile, pentru intervale scurte de timp.
De asemenea, NASA a evidențiat faptul că programul Flight Opportunities a dezvăluit recent un apel care permite cercetătorilor care nu aparțin agenției să propună ca și ei să zboare împreună cu încărcăturile respective, în spațiul suborbital.
„Am văzut cum industria poate dezvolta sisteme de transport inovative pentru echipa noastră, care îndeplinesc criteriile și standardele de siguranță NASA”, a declarat Kathy Lueders, administrator asociat pentru Explorarea Umană și Operațiuni de la sediul NASA. „Acum, vom analiza o nouă cale de a permite personalului nostru să zboare cu rachete suborbitale comerciale, luând în considerare factori precum experiența de zbor și istoricul zborurilor”, a adăugat aceasta.
Biroul Echipei Suborbitale (SubC), din cadrul Programului Echipei Comerciale NASA va așeza bazele pentru a putea trimite personalul NASA în spațiu. Scopul biroului SubC e de a efectua un test pentru a dovedi calificarea sistemului și a siguranței, pentru a le permite angajaților să profite de aceste cabilități unice. În urma calificării, NASA plănuiește să cumpere sisteme de transport suborbitale spațiale pentru a le folosi în scopuri proprii.
Navele spațiale comerciale sunt într-o continuă dezvoltare, conform celor de la NASA. Acestea urmează să fie mai accesibile, mai ieftine și valabile, ca Stația Spațială Internațională să le poată furniza agenției pentru a le testa și a verifica dacă sunt calificate pentru scopul destinat, și anume studiul microgravității condus de către oameni și alte oportunități de antrenament pentru astronauți și alți angajați NASA.
Ultima dată când NASA a condus misiuni suborbitale a fost la începutul zborurilor în spațiu americane, în cadrul Proiectului Mercur și al proiectului de cercetare X-15 hipersonic. Astăzi, industria se pregătește să ofere zboruri suborbitale pe post de servicii, iar NASA dorește să le cumpere.
„Zborul suborbital al oamenilor în spațiu are potențialul de a oferi agenției NASA o modalitate adecvată de a-și îndeplini nevoile și de a-și continua eforturile de a permite o economie robustă în spațiu”, a declarat Phil McAlister, director al Dezvoltării Zborurilor Spațiale Comerciale de la sediul NASA.
„E remarcabil faptul că fondurile NASA au fost utilizate pentru dezvoltarea vehiculelor suborbitale, având, simultan, posibilitatea de a face parte din piață, pe post de cumpărător. Industria aerospațială a Statelor Unite dovedește încă odată faptul că e capabilă, atât din punct de vedere tehnic, cât și financiar, să dezvolte sisteme spațiale sigure, de încredere și rentabile”, a adăugat acesta.
Una dintre activitățile de început ale SubC va fi să lucreze cu Administrația Federală de Aviație (FAA) și cu furnizori de transport spațial suborbital, pentru a defini profilul angajatului apt pentru această provocare și, concomitent, pentru a identifica abilitățile de performanță pe care le dorește NASA.
Sursa: Pexels
Andreea Bordea