Iuliu Mureșan, președintele grupării din Gruia, a declarat că, deoarece în Cluj vor fi două stadioane de Champions League, orașul merită și două echipe care să joace în Europa. De asemenea el a promis că “și anul care urmează, ceferiștii își vor realiza norma de două trofee, Cupa și Campionatul fiind cele mai râvnite, dar nici Supercupa nu este de neglijat.”
Promisiunea a fost făcută aseară la dineul organizat cu ocazia finalului de sezon, la care au participat Paszkany, Mureșan, sponsorii și partenerii oficiali ai clubului, precum și antrenorii și jucătorii de la CFR Cluj. Din partea municipalității, la dineu a participat viceprimarul Laszlo Atilla, care a ținut să mulțumească echipei CFR Cluj pentru notorietatea pe care a adus-o orașului.
În schimb, Cadu, căpitanul feroviarilor, “își dorește să termine turul pe locurile din față”, dar se gândește mai mult la sfârșitul lunii decembrie, deoarece în 17 are programată nunta, pe data de 21 își va sărbători ziua de naștere, după care va pleca, împreună cu proaspăta lui soție, în Dubai, pentru a petrece luna de miere.
Cu o etapă înainte de finalul sezonului, CFR Cluj se află pe poziția secundă, la diferență de golaveraj față de ocupanta primului loc, FC Timișoara, este “în grafic” în Cupa României, dar a ratat primăvara Europa League. Clujenii vor juca sâmbătă, de la ora 18.00, împotriva celor de la Ceahlăul Piatra Neamț, în ultimul meci al turului.
Paul Monce
Foto: cfrmania.ro