Marea Britanie a introdus joi, 5 aprilie, o taxă pentru băuturile cu exces de zahăr, alăturându-se astfel unui grup restrâns de țări care suprataxează produsele alimentare de acest tip, cu scopul de a descuraja consumul acestora în exces.
Printre țările care au aplicat cu brio această taxă produselor cu prea mult zahăr sau cu prea multă sare se numără și Ungaria, unde suprataxarea se face încă din anul 2011. În ambele țări, atât în Marea Britanie, cât și în Ungaria, există un procent ridicat de populație obeză.
De cealaltă parte, producătorii de astfel de băuturi sau alimente cu exces de zahăr nu sunt de acord cu suprataxarea lor, motivând că afacerile pot să le fie afectate, iar producția va fi redusă în timp, ceea ce va duce la concedieri masive ale personalului.
În Ungaria, după patru ani de aplicare a suprataxării, bugetul a crescut cu 61,3 miliarde de forinți, bani ce au fost ulterior folosiți pentru cheltuieli cu sănătatea.
Scopul suprataxării este, în primă fază, diminuarea consumului de astfel de produse ori, în caz contrar, creșterea bugetului statului, întrucât datele statistice arată că, după aplicarea acestor taxe, sumele ajunse la bugetul de stat s-ar putea chiar dubla.
– Redacția / Sursa fotografiei: blogs.funiber.org