Formaţia Universitatea Cluj a învins, marţi, în deplasare, scor 2-4, echipa Gloria Bistriţa într-o partidă, interzisă cardiacilor, din cadrul etapei cu numărul 24 a Ligii I.
Gazdele au început jocul extrem de ofensiv, ratând două ocazii chiar în primele 2 minute. Bistriţenii au fost şi cei care au reuşit să deschidă scorul în minutul 19 prin Cafasso, care a reluat , în poartă, cu capul o minge din mijlocul careului.Şi pentru ca lucrurile să arate şi mai rău pentru „studenţi”, spaniolul Delgado este eliminat în minutul 27 pentru al doilea galben.
Elevii Lui Ionuţ Badea au revenit de la cabine cu o cu totul altă stare de spirit şi motivaţie şi toate cele necesare pentru a egala, în minutul 53, prin reuşita lui Cristea şi chiar a se instala la conducere 6 minute mai târziu, când Steven Pele îl execută pe Albuţ cu o imparabilă lovitură de cap.
Gazdele nu renunţă chiar aşa uşor, şi dă-i şi luptă, şi dă-i şi luptă, şi în minutul 68 acelaşi Cafasso reuşeşte egalarea printr-un şut superb de la marginea careului.Este rândul clujenilor să riposteze, tot 6 minute mai târziu, atunci când „prinţul” reuşeşte dubla.Minutul 76 Cavalli înscrie pentru 3-3, dar golul este anulat pe motiv de ofsaid.Pe final, adică în minutul 90+1, Gloria ratează şansa de a egala prin Szukala, care trimite în bară.Pentru ca seara să fie completă clujenii duc scorul la 4-2, prin golul superb a lui Anthony, care trimite din colţul careului la vinclul colţului lung.
„U” Cluj a început cu: Boşneag – Unguruşan, Abrudan, Pelle, Bazzi – Delgado, Nasser, Boştină, Ad. Cristea – Niculescu, Machado.
În urma acestei victorii Universitatea acumulează 30 de puncte şi urcă momentan până pe locul 10 în clasamentul Ligii I.
În etapa următoare „U” va juca în compania celor de la Gaz Metan Mediaş, pe stadionul de la Mediaş, evident, sâmbătă 9 aprilie.
_____________
Cristina Salvan
foto: gsp.ro