Reprezentanta României la Eurovision, trupa Mandinga, a trecut aseară de prima semifinală a concursului de la Baku.
Mandinga a intrat în concurs cu numărul 6 interpretând melodia “Zaleilah”. România a reușit să se califice în ciuda unor probleme pe care solista le-a avut cu casca.
“Noroc că ştim foarte bine piesa şi că există o comunicare perfectă între mine şi băieţi, pentru că am reuşit să facem faţă unui moment delicat. Am avut o scurtă reacţie de şoc în momentul în care am realizat că nu mai aud nimic în cască. Pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu scena, asta înseamnă că este aproape imposibil să te sincronizezi cu piesa şi colegii de scenă, bazându-te doar pe ecoul care vine din sală. Totuşi, noi am reuşit să trecem peste acest moment, să ducem piesa până la capăt şi, cu ajutorul telespectatorilor şi al juriului de specialitate, să reprezentăm România în finala Eurovision” a declarat solista trupei, Elena, citată de Mediafax.
Cele zece ţări calificate în finala Eurovision 2012 sunt: România, Republica Moldova, Islanda, Ungaria, Danemarca, Albania, Cipru, Grecia, Rusia, Irlanda.
Cea de-a doua semifinală va avea loc joi, când vor concura, în ordinea tragerii la sorţi: Serbia, Macedonia, Olanda, Malta, Belarus, Portugalia, Ucraina, Bulgaria, Slovenia, Croaţia, Suedia, Georgia, Turcia, Estonia, Slovacia, Norvegia, Bosnia şi Herţegovina, Lituania.
De asemenea, există țări care sunt calificate direct în finală: Marea Britanie, Franţa, Italia, Azerbaidjan, Spania şi Germania.
Finala ediției din acest an a Eurovisionului va avea loc sâmbătă în capitala Azerbaidjanului, Baku.
__________
Oana Alexa