Confruntări între armată și separatiștii proruși au avut loc recent în estul Ucrainei. În urma acestora, peste 30 de oameni au fost uciși, informează Mediafax. Cu toate că mai sunt doar câteva ore până când tratatul de la Minsk va intra în vigoare, luptele nu încetează, ba dimpotrivă, se intensifică.
Președintele ucrainian, Petro Poroșenko, și-a exprimat îndoiala cu privire la înțelegerea recent încheiată.
„Acesta nu este doar nu atac asupra civililor ucraineni, este un atac asupra rezultatelor de la Minsk. Din păcate, fără nicio explicaţie după Minsk, operaţiunea ofensivă a Rusiei s-a intensificat semnificativ.Încă credem că acordul de la Minsk este în mare pericol”
a spus acesta, conform unei surse citate de Mediafax.
Acordul de încheiere a luptelor din estul Ucrainei intră în vigoare la miezul acestei nopți. Din aprilie și până în prezent, peste 5.400 de persoane și-au pierdut viața, iar alte peste 13.000 de persoane au fost rănite.
– Larisa Antal / Sursa fotografiei: Adevărul