Locuitorii cartierului Someșeni au oficial de astăzi secție de poliție, în aceeași clădire în care funcționează și primăria de cartier Someșeni. Spațiul destinat poliției se află pe strada Traian Vuia nr. 41, format din două încăperi având un total de 24 de mp.
Lucrările realizate pentru ca spaţiul să poată fi folosit în condiţii de siguranţă au presupus lucrări de reparaţii interioare, la elementele de construcţii şi instalaţii de încălzire. Valoarea lucrărilor de reparaţii la elementele de construcţii se ridică la suma de 12.203 lei, iar pentru cele aferente instalaţiei de încălzire la suma de 2.236 lei.
Primăria municipiului Cluj-Napoca a demarat anul trecut un proiect privind amenajarea de secţii de Poliţie locală pentru locuitorii din cartiere, primul proiect de acest gen în încercarea de a descentraliza Poliţia locală şi de a o aduce mai aproape de cetăţean şi de problemele cu care se confruntă, Primăria având un plan de extindere a unor astfel de secţii în toate cartierele oraşului.
___________
Mihai Cistelican
Foto: evz.ro – ilustrare