Proiectul „Let’s Do It, Romania!” a ajuns la cea de-a treia ediţie. Ziua de curăţenie naţională, supranumită şi “Ziua Z”, se va desfăşura în data de 12 mai, iar în acest an perspectiva este diferită fiind folosite şi echipe care au experienţă din anii anteriori.
O altă noutate adusă anul acesta este faptul că acţiunea a ajuns să fie globală, pe 12 mai desfăşurându-se în Turcia, Bulgaria şi Republica Moldova, iar în perioada 25 aprilie – 25 septembrie se desfăşoară pe întreg globul pământesc.
Proiectul îşi propune să aducă mai multe categorii de oameni la un loc. În judeţul Cluj, din 700 de mormane până la momentul de faţă doar unui număr de 100 dintre acestea le-au fost alocate echipe de curăţenie. Totuşi, se estimează până în data de 12 mai se vor înscrie în jur de 8.000-10.000 de voluntari. Dacă acest fapt se întâmplă, majoritatea mormanelor de deşeuri vor dispărea.
Persoanele care doresc să se înscrie în program pot face acest lucru pe site-ul www.letsdoitromania.ro, unde le vor fi alocate gropi de gunoi. Voluntarii sunt aşteptaţi sâmbătă, în data de 12 mai, la ora 8 dimineaţa, în parcarea de la Iulius Mall, pentru a porni în aventura curăţeniei.
____________
Hosu Cristina
Hiriş Roxana