Legea Educației- „O lege eronată” (foto)

Educaţie Eveniment

Volumul de documente „O lege eronată” a fost lansat, astăzi, în Aula Magna a UBB. Cartea reunește reacțiile cadrelor didactice, ale studenților și cercetătorilor științifici ai UBB, față de adoptarea Legii  Educației.

Printre participanți, s-au aflat rectorul Andrei Marga, istoricul Nicolae Păun și secretarul general al Consiliului Studenților, Ionuț Neamț. Discuțiile au vizat Legea Educației și nemulțumirile cauzate de aceasta în mediul universitar.

„Noi nu respingem această lege pentru că a făcut-o un anumit partid politic, noi respingem această lege pentru că este greșită, proastă și nu servește intereselor țării.”, a afirmat Andrei Marga.

Potrivit noii legi, diplomele obținute de studenții la zi sunt echivalente cu ale studenților de la fără frecvență. Decanul poate anula rezultatul la un examen  dacă studentul încalcă regulamentul universității, iar în cazul exmatriculării, studiile acumulate până în momentul respectiv nu mai sunt recunoscute. De asemenea, studenții nu vor mai fi evaluați în timpul semestrului și vor avea dreptul doar la exprimarea opiniilor academice.

„Nu vom accepta ca mediul universitar să fie transformat într-o scenă a luptelor politice. În mediul universitar sunt, și trebuie să rămână, idei, trebuie să fie o dezbatere a ideilor și nu a politicii.”, a spus în încheiere secretarul general al Consiliului Studenților, Ionuț Neamț.

[imagebrowser id=74]

__________

Ana Giol

Foto: Monica Nistor

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts