Cel de-al XV-lea Simpozion Naţional de Jurnalism, desfăşurat sub genericul Independenta mass-mediei şi libertatea de exprimare, se va deschide cu o prelegere ținută de Sever Voinescu, redactorul-şef al revistei Dilema Veche, vineri, 14 octombrie, la ora 10.00, în sala 101 a FSPAC (str. Traian Moșoiu, nr. 71).
La simpozion participă peste 30 de cadre didactice, jurnalişti şi specialişti în comunicare, din Franţa, Republica Moldova şi România, de la universităţi din Bucureşti, Timişoara, Craiova, Cluj-Napoca şi Galaţi.
Sever Voinescu s-a născut la 19 iunie 1969, la Ploieşti, jud. Prahova. În 1992 a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, devenind avocat stagiar în Baroul Prahova (1992-1994). Din 1995 este avocat definitiv în Baroul Bucureşti. Din 1993, susţine seminarii la facultăţi de drept, de stat sau private, din Bucureşti, iar apoi devine asistent universitar, la Academia de Studii Economice din Bucureşti. A părăsit cariera universitară în 1998. Din 2014, este doctorand al Școlii doctorale a Facultății de Drept din Universitatea București.
A fost consilier al secretarului general al Guvernului României (1997-1998), iar în februarie 1998 Andrei Pleşu îl numeşte secretar general în Ministerul Afarerilor Externe, fiind primul secretar general al MAE, după mai bine de patru decenii de când funcţia fusese scoasă din organigrama Ministerului. În 2000, premierul Mugur Isărescu îl numeşte consul general al României la Chicago (2000-2003), fiind cel dintâi consul general al României în acest important oraş american. În 2004 a părăsit Corpul Diplomatic și a devenit coordonator al programului de Relații Internaționale și Politică Externă din cadrul Institutului pentru Politici Publice, intensificându-şi, totodată, activitatea publicistică.
În 2008, a devenit deputat de Prahova din partea PDL, partid al cărui vicepreședinte și purtător de cuvânt a și fost între 2010 și 2012. Totodată a fost membru al boardului Institutului de Studii Populare, între 2009 și 2012. Între 2008 și 2012 a fost șeful Delegației României la Adunarea Parlamentară a NATO. După terminarea mandatului parlamentar, s-a retras din activitatea politică.
Începând cu 1 ianuarie 2016, este redactorul-șef al revistei Dilema veche.
Sever Voinescu și-a început activitatea în presă în 1994, în calitate de colaborator la revista Dilema, acum Dilema veche, unde, de aproape 20 de ani, are o rubrică permanentă. Până acum, a publicat aproape 2000 de articole și eseuri pe teme diverse, politice și culturale, răspândite în diverse publicații, dintre care cele mai multe se găsesc în Evenimentul zilei (unde scrie regulat din 2013), Cotidianul (2005-2008), Revista 22 și, bineînțeles, Dilema/Dilema veche. În prezent, realizează săptămânal emisiunea ”Europa Christiana”, pentru postul TV ”Trinitas”.
Sever Voinescu a fost invitat să conferențieze pe teme culturale sau politice de numeroase universității și organizații non-guvernamentale ori religioase din România, Statele Unite ale Americii, Franța, Belgia, Marea Britanie, Austria.
A colaborat la mai multe volume colective, cel mai recent fiind Cum (să) îmbătrânim?, coordonat de Marina Dumitrescu, Editura Baroque Books & Arts, Bucureşti, 2016. În 2011, a publicat Canta che ti passa, un volum-interviu cu celebra soprană, Virginia Zeani.
Este membru al Grupului pentru Dialog Social.
În anul 2000, președintele Emil Constantinescu l-a decorat cu Ordinul Steaua României în grad de Ofițer, pentru servicii aduse în politica externă a țării.
– Redacția