ÎPS Andrei Andreicuț este noul mitropolit al Clujului

Eveniment UBB Radio

Arhiepiscopul de Alba Iulia, Andrei Andreicuț a fost ales astăzi în ședința Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în funcția de mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, anunţă Patriarhia Română. Acesta va ocupa locul rămas liber după moartea lui ÎPS Bartolomeu Anania.

În ziua în care se împlinesc 90 de ani de la nașterea lui IPS Bartolomeu, Sfântul Sinod al BOR, sub preşedinţia Patriarhului Daniel s-a reunit pentru a decide care va fi viitorul mitropolit al Clujului.

Pentru postul de mitropolit al Clujului au candidat Andrei Andreicuț, arhiepiscopul de Alba-Iulia și episcopul vicar Irineu Bistriţeanul, aleși de către Sinodul Mitropolitan încă din 14 martie.

Mitropolitul a fost ales prin vot secret de către Sfântul Sinod. IPS Andreicut a fost preferat de către 29 din cei 46 de membri ai Sinodului, acesta având un avantaj evident față de celalalt candidat la scaunul mitropolitan, episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului si Clujului, Irineu Pop-Bistriteanul.

Ceremonia de întronizare a noului mitropolit va avea loc la Cluj-Napoca, în 25 martie, de sărbătoarea Bunei Vestiri. Tot atunci se vor împlini cinci ani de când IPS Bartolomeu a fost instalat în scaunul mitropolitan al Clujului.

_____________

Andreea Stăicuț

Foto: basilica.ro

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts