Interviu cu Victor Ponta la “După 20 de ani”. Soluții în ceea ce privește salariile și impozitul și un atac adus președintelui Traian Basescu

Economie Politic

Premierul Victor Ponta a declarat, duminică la “După 20 de ani”, la Pro TV, că în renegocierile cu FMI guvernul a reuşit să obţină undă verde pentru reîntregirea salariilor şi restituirea banilor reţinuţi ilegal pensionarilor, potrivit gandul.info.

De asemenea, Ponta a anunţat că guvernul său are în vedere introducerea unei cote diferenţiate de impozitare, în trei trepte, de la 1 ianuarie 2013, precum şi o reducerea a CAS la angajator cu cinci puncte procentuale.

Întrebat fiind de unde vor fi luați banii pentru salarii și pensii, șeful guvernului a răspuns astfel :

“La rectificarea bugetară din iulie vom arăta foarte clar de unde luăm 400 de lei pentru a ne ţine de cuvânt. Trebuie să vedem de unde recuperăm aproape 300 de milioane din banii daţi de guvernul Ungureanu aleşilor partidului de guvernământ. Ministerul Finanţelor va veni cu un memorandum despre reducerea cheltuielilor”.

Ponta a afirmat că Guvernul intenţionează ca, anul viitor, să reducă nivelul contribuţiilor de asigurări sociale cu cinci puncte procentuale la angajator, iar impozitarea se va face în trei trepte.

“De la 1 ianuare 2013, ne dorim impozitarea pe trei trepte: 16%, pentru societăţile comerciale şi persoanele cu venituri medii, iar pentru cei cu venituri foarte mici vom încerca aplicarea celorlalte două cote, de 12% şi 8%, Va fi, dacă vreţi, o cotă socială, iar efectul pe buget este unul negativ. Vor fi însă şi măsuri cu impact pozitiv asupra bugetului, în primul rând terminăm pentru totdeauna cu povestea Fondului de rezervă al Guvernului folosit pentru finanţarea diverselor acţiuni. Nu îl desfiinţăm, dar va fi folosit numai pentru situaţii de urgenţă, conform prevederilor legale, nu pentru finanţarea o dată la două luni a propriilor primari şi preşedinţi de consilii judeţene”.

Premierul s-a lansat, totodată, într-un atac la preşedintele Traian Băsescu pe care l-a acuzat că face un lobby interesat pentru Proiectul  Roşia Montană Gold Corporation. Ponta a spus, de asemenea, că se așteaptă ca divergenţele dintre el şi şeful statului să înceteze “natural”.

“Eu înţeleg că există interese private, ca peste tot în lume, care se împletesc cu cele politice. Nu se pot face însă proiecte de aceste gen pentru că le doreşte foarte tare un om politic, indiferent cum se cheamă. Mă refer evident la preşedintele Băsescu”, a spus Ponta.

________

Florentina Poptile

Foto: gandul.info

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts