Interviu cu Jancsó Johanna, angajată a unei firme care oferă consultanță pe proiecte cu finanțare nerambursabilă

Din oraş Educaţie

Jancsó Johanna este o tânără ambițioasă de 22 de ani, absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, specializarea ’’Leadership in the Public sector’’. Tânăra oferă servicii de consultanță complete în vederea sprijinirii firmelor pentru accesarea finanțărilor nerambursabile, fiind angajată a firmei Goodwill Consulting. Aceasta este cea mai mare firmă de consultanță din România, luând în considerare cifrele de afaceri din anul 2014-2016.

Firma a fost înființată în 2008, iar de 10 ani conectează ideile de investiții ale românilor cu fonduri nerambursabile. A depus peste 1150 de proiecte de succes, înființate în perioada 2007-2013, respectiv 2014-2020. Firma are prezență națională, oferindu-și serviciile în 6 regiuni din România(Cluj-Napoca-sediul central, București, Craiova, Iași, Brașov, Miercurea Ciuc),cât și internațională, în Ungaria, Croația și Bulgaria.

Echipa Goodwill Consulting este formată din tineri profesioniști, determinați, energici, cu studii europene, administrative și economice. În continuare vom sta de vorbă cu unul dintre acești tineri, angajata Jancsó Johanna, pentru a afla tot ceea ce implică un proiect european, de la elaborare până la implementare.

De cât timp lucrezi pentru firma Goodwill Consulting?

Am început să colaborez cu această firmă în urmă cu 4 luni, pe 20 septembrie.

De ce ai ales să lucrezi pe proiecte europene, pentru această firmă?

Începând cu clasa a zecea mi-am dorit să ajung să scriu proiecte europene, având în vedere și studiile pe care le-am absolvit. Mai mult decât atât, Goodwill Consulting este cea mai mare firmă de consultanță din țară, iar acest lucru mă determină să fiu cât mai seriosă în ceea ce privește munca mea.

A fost greu să fii acceptată?

Fără facultatea pe care am urmat-o nu aș fi putut să ajung aici. A fost destul de greu, ai un test care e bazat pe economie, iar eu asta nu am învățat la facultate. Pe de altă parte e bine, te descurci la interviu dacă ai motive bune pentru care ai ales să scrii proiectele europene. Nu ai de unde să știi cum se scrie un proiect, astfel că ai un training foarte detaliat, care te ajută mult. Toți pornim la drum ca începători.
4.Prin ce programe ale Uniunii Europene sunt oferite oportunitățile de finanțare nerambursabilă, la firma pentru care activezi?

Suntem finanțați prin programele POR(Programul Operațional Regional) 1, POR 2.2, Programul Național de Dezvoltare Rurală, Fonduri norvegiene, Programul Operațional pentru Pescuit și afaceri maritime etc. Eu am lucrat până în prezent pe linia de finanțare POR 2.2, prin care sunt sprijinite IMM-uri(întreprinderi mici și mijlocii) producătoare și prestatoare de servicii. În primul apel POR 2.2 din 2017 au fost 61 de proiecte depuse, din care 60 aprobate, avem o rată de succes de 98%.

Cât de greu este să scrii un proiect european?

Depinde de firmă, pentru că fiecare firmă vine cu o investiție inițială. Dacă vine o firmă care vrea construcții și investiții în active corporale și necorporale, atunci ai foarte multe detalii de scris. Trebuie să justifici fiecare investiție, de ce ai nevoie de ea și dacă e compatibilă cu programul.

Cât de dificil este să aplici cu un proiect pentru a primi finanțare europeană?

Cu sporul e greu, fiindcă sunt foarte multe criterii de eligibilitate. Vorbim de o investiție foarte mare cu o intensitate de până la 70%, investiția minimă fiind de un milion de euro. Pentru o sumă atât de mare, trebuie să ai o multitudine de documente și un plan de afaceri foarte detaliat și bine pregătit. Dacă ai un plan de construcții, spre exemplu, trebuie să vii cu un certificat de urbanism. Eu consider că fără o firmă de consultanță nu ai cum să realizezi documentația necesară pentru un proiect european. Trebuie să ai 75 de puncte după grila de punctaj, care este afișată în Monitorul Oficial și atunci deja poți intra în perioada de precontactare, atfel că ai șanse maxime să obții finanțarea.

În ce domenii oferiți consultanță?

Există o listă cu codul CAEN, cu domeniile care sunt eligibile pe POR 2.2, aproape fiecare domeniu întrunește condițiile, unele dintre excepții fiind comerțul cu țigări sau alcool. Doar că tu trebuie să ai o firmă, un SRL, SRL-D sau SRI, iar firma trebuie să fie înregistrată cel târziu în 30 ianuarie 2017.

Care au fost proiectele la care ai lucrat până acum?

Nu am fost implicată în foarte multe, pentru că e un proces complex să scrii un proiect pentru o investiție atât de mare, de un milion/cinci milioane de euro, iar eu nu sunt angajată de mult timp la firmă. Am scris proiecte pentru activități de tipărire, servicii auto și IT. Acum lucrez cu o firmă care se ocupă cu produsele cosmetice și elaborăm documentația. E vorba de o invesție de 3 milioane de euro, cu o intensitate de 60%, din județul Cluj. Consider că această investiție va fi utilă la nivel național, pentru că o firmă atât de mare ne ajută la axa prioritară numărul 2, care se ocupă cu dezvoltarea IMM-urilor în România.

Ați depus proiectul?

Linia nu este încă deschisă, lucrăm la proiect, dar luna aceasta îl vom finaliza. Încă nu a fost publicată data exactă de depunere pentru sesiunea din 2019, dar undeva în luna martie vom înregistra proiectul finalizat.

Cum se desfășoară comunicarea cu firmele-clienți?

Preferăm să comunicăm personal cu clienții, mergem la ei, chiar mâine voi avea o consultanță la Târgu-Mureș. Avem un departament de vânzări, sunt clienți care încep colaborarea cu noi prin agent de vânzări, dar sunt și alții care vin direct la noi. Este o primă consultanță unde discutăm cu clienții, planurile firmei, în primă fază verificăm dacă sunt eligibili pentru proiectul respectiv. Apoi noi ne ocupăm de elaborarea planului de afaceri și discutăm cu clienții în fiecare săptămână, cerem documentele necesare. Atunci când proiectul este finalizat, îl trimitem la client, împreună cu un proces verbal de primire, iar dacă nu apar modificări ulterioare, iar totul decurge conform planului, se înregistrează proiectul.

De ce consideri că ar trebui să investească clienții într-o firmă de consultanță pe proiecte europene?

Nu cred că un acționar sau un asociat al unei firme este capabil să elaboreze un proiect atât de mare, de 300 de pagini, cu documentația corectă pentru a ajunge la cel puțin 75 de puncte și astfel să fie contactată. Consider că ajutorul unei firme de consultanță este obligatoriu pentru un proiect cu o investiție mare.

Cât de util este programul de finanțare europeană POR, prin care sunt sunținute proiectele cliențior tăi?

Linia de finanțare POR oferă IMM-urilor o oportunitate pentru o finanțare între 500.000 și 5.000.000 euro în 2014-2020. Este foarte mult, pentru o investiție care nu poate fi realizată fără fonduri. Ai șansa de a face un profit din exploatare foarte mare.

Cât de bine pregătit trebuie să fie un consultant pentru a spori șansele de câștig ale firmei?

Trebuie să fim foarte bine pregătiți și la curent cu fiecare informație. Acesta este un mare challenge pentru noi în scrierea de proiecte europene, deoarece criteriile de eligibilitate se schimbă, iar noi începem pregătirea documentației din timp, pentru sesiunea din 2019, am început-o de vara trecută, iar nici acum nu avem grila de eligibilitate finalizată, ghidul proiectului aflându-se în consultare publică. Avem și un departament de monitorizare, de la care aflăm schimbările din sistem, care se pot întâmpla zilnic.

După o scurtă documentație, aflăm că firma Goodwill Consulting a dezvoltat un nou serviciu, unic în România, lansat pe Facebook, prin care antreprenorii pot beneficia de monitorizare gratuită a fondurilor nerambursabile. Cum funcționează acesta?

Serviciul presupune ca orice persoană care ne dă follow poate vedea fiecare proiect publicat în Monitorul oficial, pentru că noi le vom publica pe fiecare în timeline-ul nostru din pagina de Facebook, iar astfel va fi vizibil pentru toată lumea, fiind o posibilitate mai simplă decât accesarea site-ului oficial al Monitorului, unde informațiile sunt mai greu accesibile.

Cum vă monetizați serviciile?

Există un preț de contractare cu firma, un comision, dar fără publicarea rezultatului final, clientul nu trebuie să plătească nimic. Avem și o garanție de formă pentru client, astfel că dacă este respins proiectul din cauze/greșeli formale făcute de noi, îi vom depune un proiect gratuit în sesiunea următoare.

Încurajezi oamenii să apeleze la fonduri europene?

Cu siguranță! Oricine are o șansă, iar cu ajutorul unui consultant maximizăm această șansă, înlăturând concurența. Există oportunități mari de succes, merită efortul, timpul, banii investiți.

Interviu realizat de Vladislav Denisa-Loredana

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts