Până la ora 15.00, au fost sesizate 384 de incidente electorale la nivel naţional, informează purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, comisarul Christian Ciocan. De asemenea, numărul amenzilor s-au ridicat la suma de aproximativ 17 mii de lei.
De asemenea comisarul Ciocan a menționat faptul că în oraşul Făgăraş a fost întocmit chiar un dosar pentru dare de mită electorală. Nu numai în Făgăraș s-au înregistrat probleme ci și în localitatea Movileni din judeţul Olt unde aparatul unui fotoreporter a fost distrus, după ce acesta a fotografiat-o pe soţia primarului care a intrat de mai multe ori în cabina de vot.
Iată acum topul primelor 5 județe în care s-au înregistrat cele mai multe probleme. Capitala este pe primul loc cu un număr de 47 de incidente electorale, urmată de de judeţul Călăraşi cu 44 incidente, Olt – 33, Argeş – 25, Dâmboviţa – 24.
Cristina Antonescu