Începe Săptămâna Naţională a Voluntariatului la Cluj-Napoca

Din oraş

Săptămâna Naţională a Voluntariatului (SNV) este un eveniment naţional anual şi se află la cea de-a 10-a ediţie. Scopul acestuia este de a mobiliza cât mai multe organizaţii şi voluntari care să contribuie la dezvoltarea comunităţilor lor, dar şi să atragă sprijinul celorlalţi pentru activitatea de voluntariat şi recunoaşterea meritelor acesteia.

Perioada de desfăşurare este între 9-15 mai, iar programul este următorul:

9 mai – între orele 10:00-18:00 va avea loc în Piaţa Muzeului Târgul de oferte de voluntariat VOLUNTEXPO

–  între orele 14.00-15.00 va avea loc un eveniment de promovare a Serviciului European de Voluntariat, adică stagii de voluntariat în străinătate. Evenimentul se va desfăşura la Bastionul Croitorilor

10 mai – între orele 15.00-16.00 va avea loc Parada Voluntarilor care va avea următorul traseu: Piaţa Lucian Blaga – Piaţa Unirii – Piaţa Avram Iancu

– între orele 16.30-17.00  va avea loc evenimentul “Hai, susţine voluntariatul!” susţinut în Piaţa Avram Iancu

11 mai – între orele 10.00-18.00, Acţiune de voluntariat  care presupune construirea de cuşti pentru 90 de câini ai unui adăpost din Turda

12 mai – între orele 12.00-18.00, Eco Cafe, eveniment care promovează un comportament responsabil faţă de mediu. Activitatea va avea loc în Parcul Central

13 mai –  între orele 10.00-12.00, Lecţie de educaţie multiculturală în şcoala Ioan Bob

între orele 11.00-17.00, Ziua veseliei, care constă în activităţi de voluntariat dedicate copiilor: ateliere de face-paiting, origami, jocuri educaţionale, jonglerie şi muzică nonconvenţională

–  între orele 20.30-22.30, Light into the night, eveniment de recunoaştere a muncii voluntarilor locali şi internaţionali care lucrează pentru comunitatea clujeană. Evenimentul constă în amplasarea de lumânări cu valoare simbolică pentru voluntariat. Evenimentul va avea loc în Parcul Central.

14 mai – între orele 10:00-14:00, Acţiune de voluntariat, care constă în igienizarea a două zone de agrement din pădurea Făget

–  La ora 20.00, Expoziţie Foto pe teme legate de voluntariatul internaţional. Vernisajul va avea loc în Cafe Amsterdam

15 mai – între orele 10.00-17.00, Acţiune de voluntariat, care constă în  trasarea terenului de sport din satul Sănduleşti

– Seara Voluntarilor – acţiune de recunoastere a meritelor voluntarilor, urmată de un concert live Mojo Barrel. Locaţia va fi anunţată prin intermediul invitaţiilor.

Evenimentul este susţinut de Uniunea Europeană – Programul Tineret în Acţiune prin proiectul “Do! Do! Do! It’s time for you!” şi din veniturile Centrului de Voluntariat Cluj-Napoca rezultate din Campania 2% 2010.

__________

Baciu Anca

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts