Pentru iubitorii rock-ului extrem, în perioada 2-5 august se desfășoară la Râșnov cel mai mare și mai important festival dedicat rock-ului „greu” din sud-estul Europei.
Evenimentul se va desfășura pe Terenul de Biatlon de la baza Cetății Râșnov, unde zeci de formații internaționale de muzică rock vor oferi celor prezenți experiențe de neuitat, la fel ca și-n anii trecuți.
„Rockstadt Extreme Fest a ajuns deja unul din cele mai importante evenimente metal din Europa de Sud-Est, iar ediția din 2018 își propune să ofere publicului un festival mai mare, mai divers, mai grandios. Promitem că ediția de anul acesta va fi cel puțin la fel de puternică ca cea aniversară, cea de anul trecut. Vom avea surprize pregătite, trupe în premiera în Romania și un line-up la fel de variat”, au declarat organizatorii evenimentului.
Accestul în cadrul festivalului se va face pe baza abonamentului care poate fi achiziționat până în unu august de pe site-urile de specialiate sau se pot găsi la intrarea în perimetrul Festivalului. Fiecare persoană va primi, la punctul de acces, brățări în funcție de tipul de bilet sau abonament. Prețul unui abonament este de 300 de lei pentru toate cele patru zile de festival.
„Menționăm, pentru cei care vor să ia parte la Festival și la fel ca și-n anii trecuți, că nu vor exista bilete pe zile”, au mai declarat organizatorii Rockstadt Extreme Fest pe site-ul festivalului.
Evenimentul adună oameni din toate colțurile lumii, iar cei care vor lua parte la festival se declară mulțumiți de tot ceea ce înseamnă Rockstadt Extreme Fest.
„Sunt un veteran al festivalului. Încă din 2013 particip. Îmi place rock-ul ăsta greu, chiar dacă mulți nu-l înțeleg. Ideea este că până la urmă muzica se simte, iar eu asta fac. Simt muzica până în sânge”, a declarat un participant.
„Îmi place mult ceea ce se întâmplă aici! Sunt super fericită că iau parte la Festival.”
Rockstadt Extreme Fest se află la cea de a șasea ediție și este cel mai mare festival de acest gen organizat în Europa de Sud-Est.
– Cristina-Ioana Năstasă / Sursa fotografiei: Facebook Rockstadt