Incendiu puternic la clubul Bamboo din Capitală. 22 de persoane au fost spitalizate

Accident Sănătate
Sursa fotografiei: Radio București FM

În dimineața zilei de sâmbătă, 21 ianuarie, un incendiu puternic a izbucnit la clubul Bamboo din București, în urmă căruia 38 de persoane au fost transportate la spitalele din capitală. Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, a anunțat, pentru Digi24, activarea Planului roșu de intervenție.

Clubul a ars în totalitate, iar clădirea în care se afla este în mare parte prăbușită, conform informațiilor furnizate de către Biroul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, citate de republica.ro. Peste 20 de autospeciale de stingere au lucrat pentru stingerea focului, pompierii din ture libere fiind și ei chemați la datorie.

Dintre cei 38 de răniți în urma incendiului, 21 au avut nevoie să fie transportați de ambulanțe, iar 17 s-au deplasat la spitalele din Capitală cu mijloace proprii. O singură persoană se află în stare gravă, fiind intubată din cauza intoxicației cu fum pe care o prezentase.

Conform ultimelor informații furnizate de Digi24.ro, a fost deschis un dosar penal în acest ca la Tribunalul București. Avocații clubului susțin că, întrucât clubul fusese renovat anul trecut, dețin toate documentele de funcționare, pe care le vor depune de bunăvoie la Poliție.

Incendiul din clubul Bamboo ar fi pornit, se pare, din cauza unor materiale inflamabile găsite de către pompieri în interiorul clubului, dar și din cauza fumatului în interior.

– Alexandra Boierean / Sursa fotografiei: Radio București FM | Sursa video-urilor: http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/evenimente/incendiu-puternic-la-clubul-bamboo-din-capitala-653813

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts