Peste 700 de profesori de geografie din mediul urban şi rural, din regiunile de dezvoltare de Nord-Vest şi de Centru vor fi instruiţi la Facultatea de Geografie, Universitatea Babeş-Bolyai, prin proiectul „GeoSpace: Centrul de Geomatică destinat pregătirii complementare a cadrelor didactice preuniversitare din domeniul Geografiei”.
Proiectul are o durată de implementare de 36 luni si benefiază de asistenţă financiară nerambursabilă din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.
Obiectivul general al proiectului constă în formarea si dezvoltarea competenţelor cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar în domeniul geografiei, prin furnizarea unor noi module de programe de perfecţionare, elaborarea de curriculum şi acreditarea acestora.
Pe termen lung acest proiect se doreşte îmbunătăţirea capacităţii personalului didactic de a utiliza metode interactive de învăţare–predare cu ajutorul instrumentelor software şi achiziţia de către elevi a competenţelor cheie şi profesionale necesare implicării în activităţi de cercetare în domeniile conexe geografiei, precum Observarea Pământului (Earth Observation) şi extragerea informaţiei din imaginile satelitare.