Prima ediţie regională a Galei “10 pentru România” va avea loc vineri, începând cu ora 19.00, la Teatrul Naţional Cluj-Napoca.
Evenimentul este organizat de televiziunea de ştiri Realitatea TV, în parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca.
Gala va fi prezentată de către Mihai Tatulici şi Melania Medeleanu, alături de care se va afla actorul clujean Florin Piersic. Amfitrionul serii va fi primarul Sorin Apostu.
În cadrul Galei, care va fi transmisă în direct de către post, vor fi oferite trofee de excelenţă pentru persoane care au realizat lucruri remarcabile în domeniul lor de activitate în anul 2010, dar şi distincţii pentru recunoaşterea publică şi aprecierea simbolică a reuşitelor de o viaţă a unora dintre cei mai valoroşi ardeleni.
La ediţia precedentă, municipiul Cluj-Napoca a câştigat trofeul „10 pentru România” la categoria „oraşe”. Trofeul a fost acordat la categoria oraşelor din Romania în care standardul de viaţă este cel mai ridicat, clasament în care municipiul Cluj-Napoca a ocupat primul loc alături de Constanţa.