FOTBAL | S-a decis desființarea Cupei Ligii

Sport

Justin Ștefan, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, a declarat în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc astăzi, 25 mai, că a treia competiție inter-cluburi din România, Cupa Ligii, s-a desființat. 

Decizia vine în urma sedinței de azi unde Adunarea Generală a LPF împreună cu reprezentanții cluburilor din liga I au decis prin unanimitate de voturi desființarea Cupei Ligii. Federația Română de Fotbal s-a plâns, prin vocea președintelui Răzvan Burleanu, de faptul că această competiție încarcă prea mult calendarul competițional.

„Din păcate, din sezonul următor, LPF nu va mai organiza această competiţie. Cu alte cuvinte, domnul Răzvan Burleanu a reuşit să obţină ceea ce şi-a dorit. Înlăturarea unui concurent. Cupa României era într-o concurenţă cu Cupa Ligii. De ce? Pentru că Cupa Ligii avea premii mai mari. De ce? Pentru că Cupa Ligii nu avea o miză sportivă. De ce? Pentru că FRF nu a fost de acord să organizăm o finală a finalelor, între câştigătoarele Cupei Ligii şi cea a Cupei României, iar învingătoarea să meargă în UEFA Europa League.”

a declarat Justin Ștefan în cadrul conferinței.

Astfel, Dinamo București devine ultima echipă care a câstigat Cupa Ligii. Celelalte 2 ediții ale competiției reînfiintațe în sezonul 2014-2015 au fost câștigate de FCSB. Câștigătoarea nu avea niciun beneficiu pe plan sportiv, dar era remunerată cu aproximativ 400.000 de euro.

– Gabriel Jurcă / Sursa fotografiei: www.ipf.ro

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts