Sătuli de promisiuni nerespectate, aproximativ 100 de foşti angajaţi ai Mechel au blocat în această dimineaţă drumul european E60 în speranţa că îşi vor primi banii cuveniţi.
Peste o sută de foşti angajaţi ai Combinatului Mechel Câmpia Turzii au ieşit în stradă protestând în faţa combinatului din cauza neplăţii salariilor aferente pe 3 luni. Aceştia au blocat drumul national E60, ce trece prin faţa combinatului, potrivit Mediafax.
Este a treia săptămână de proteste în care foştii angajaţi au ieşit în strada scandând diferite mesaje şi dând foc salopetelor în semn de disperare şi de neîncredere că salariile le vor mai fi plătite.
Potrivit prefectul de Cluj, Gheorghe Ioan Vuscan, reprezentanţii noului acţionar Mechel, au dat asigurări că până în 15 martie vor încerca să plătească salariile. Dat fiind faptul că a trecut data de 15 martie şi angajaţii tot nu şi-au primit salariile, aceştia au ieşit în stradă din nou în această dimineaţă.
Conducerea Mechel Câmpia Turzii a propus plata eşalonată pe trei luni a salariilor compensatorii şi ca foştii angajaţi să taie utilaje casate pentru a le vinde la fier vechi pentru banii aferenţi acelor plăţi însă oamenii nu au fost de acord cu această soluţie.
La Mechel Câmpia Turzii au fost disponibilizate colectiv aproximativ 1.700 de persoane, astfel că au mai rămas în jur de 300 de angajaţi la secţia de Trăgătorie.
_____________
Mădălina Nica
Foto: cotidianul.ro