Festivalul Transeuropa la Cluj

Educaţie Eveniment

Festivalul Transeuropa va fi prezent la Cluj în perioada 13-15 mai cu o serie de evenimente interesante pentru sfera publică locală, regională şi internaţională. Acesta este primul festival transnaţional care are loc simultan în 12 oraşe europene, printre care şi Cluj şi care promoveaza democraţia, egalitatea şi cultura dincolo de statul-naţiune.

La Facultatea de Studii Europene va avea loc o masă rotundă de la ora 16:00 intitulată „Is Europa too social?”, unde profesorul slovac Juraj Draxler, consilier în cadrul Center for Economic Policy Studies din Bruxelles este invitat special.

În Piaţa Muzeului  va fi un workshop pe tema reinterpretării şi îmbunătăţirii spaţiului public. Cele mai bune idei din acest domeniu îi aparţin Zuzanei Jakalova şi a unui grup de 9 studenţi în Etnologie ai Universităţi Humboldt din Berlin.

Ziua de duminică este dedicată unui forum care scoate în prim-plan  drepturile omului. Momentele cheie vor cuprinde discuţii despre problematica identităţii de rom, dar şi contextualizarea ei la nivel de Europa. Specialişti şi activişti din Marea Britanie, Ungaria, Franţa şi România vor lua cuvântul cu referire la acest subiect. Invitatul de onoare din data de 15 mai va fi Thomas Acton, un profesor cunoscut in lume pentru cultură.

Închiderea festivalului va avea loc la Casa Trazit printr-un audio şi Dj Set realizat de către Dr. Strangelove, alături de Photon şi Dannilov.

Activităţile festivalului se vor desfăşura în limba engleză, iar cei interesaţi au accesul este liber la toate evenimentele din Festival.

Festivalul este coordonat de European Alternatives şi organizat de TRANSEUROPA Network la care lucrează o echipă de 50 de activişti, scriitori, gânditori, artişti şi curatori de pe întreg continentul.

_____________

Andreea Stăicuţ

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts