Cei mai buni studenţi din România şi Bulgaria se înfruntă, în perioada 2-5 mai, la etapa regională a competiţiei EBEC (European BEST Engineering Competition), care se desfăşoară în cadrul Facultăţii “Grigore Asachi” din Iaşi.
La cele două competiţii, Case Study şi Team Design, participă 11 echipe, printre care şi câştigătorii de la Cluj. În cadrul Case Study-ului, aceştia vor putea să analizeze o situaţeie şi să găsească soluţii pentru o problemă de actualitate, iar în cadrul Team Design-ului, echipele vor crea un dispozitiv din materiale nonconformiste.
Ambele competiţii pot avea teme care variază de la chimie şi IT până la electronică şi mecanică. Studenţii vor avea 8 ore pentru a termina proiectele pe care le au la dispoziţie, indiferent că sunt concurenţi la Case Study sau la Team Design. Temele acestor proiecte le vor afla chiar înainte de a se apuca de lucru, scopul acestui eveniment fiind de a acorda studenţilor o şansă de a-şi pune în practică toate cunoştinţele acumulate în perioada anilor de studiu. Participanţii vor lucra în echipe şi îşi vor folosi toate abilităţile tehnice şi cele de comunicare pentru a găsi o soluţie la o problemă mai dificilă decât cea pe care au înfruntat-o la etapa locală.
EBEC România şi Republica Moldova se diferenţiază de BEST Engineering Competition (etapa locală) prin faptul că reuneşte câştigătorii fazelor locale ale ambelor competiţii. 11 echipe formate din cei mai pricepuţi ingineri în devenire vor concura pentru e merge la etapa următoare a acestei competiţii europene care se va desfăşura la Zagreb. Doar două echipe învingătoare vor merge mai departe.