Europa noastră | Noua legislaţie europeană privind energia curată

Euranet Plus

Parlamentul European a aprobat noi norme privind energia regenerabilă, eficiența energetică și guvernanța Uniunii Energiei – un pas important care va permite Uniunii Europene și statelor sale membre să se angajeze pe deplin în tranziția la o economie modernă și la o energie curată, în conformitate cu angajamentele asumate prin Acordul de la Paris.

Iniţiativa este parte a reacţiei Uniunii Europene faţă de fenomenul schimbărilor climatice şi urmăreşte obţinerea a cât mai multă energie din surse regenerabile, precum şi creşterea eficienţei energetice. Conform noilor norme convenite de către Parlament şi guvernele naţionale, cel puţin 32% din consumul de energie al Uniunii
Europene în 2030 va trebui să provină din surse regenerabile precum soarele sau vântul. În acest sens, gospodăriile trebuie ajutate să îşi producă şi să îşi consume propria energie verde. De asemenea, ţările din spaţiul comunitar vor trebui să se asigure că cel puţin 14% din carburanţii utilizaţi în transport provin din surse de energie regenerabilă.

Articolul integral se regăsește pe site-ul Radio România Internațional.

Miroslav Poche (Sursa foto:© European Union 2018 – Source : EP Photo Michel CHRISTEN)

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts