Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul au ajuns la un acord provizoriu cu privire la propunerea Comisiei de înființare a unei Autorități Europene a Muncii.
Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul au ajuns la un acord provizoriu cu privire la propunerea Comisiei de înființare a unei Autorități Europene a Muncii.
Aproximativ 17 milioane de cetățeni europeni locuiesc sau muncesc în prezent în alt stat membru – de două ori mai mult decât cu zece ani în urmă. UE a elaborat un corpus legislativ substanțial care reglementează diferite aspecte ale mobilității, inclusiv detașarea lucrătorilor și coordonarea securității sociale. Cu toate acestea, complexitatea aplicării efective și consecvente a normelor UE în statele membre necesită o cooperare și schimburi structurate între autoritățile naționale competente. Este nevoie, de asemenea, de resurse pentru activități comune, precum organizarea de inspecții comune sau pregătirea personalului național pentru a se ocupa de cazurile transfrontaliere.
Marianne Thyssen (Sursa foto: © European Union 2018 / Marc Dossmann)
Articolul integral se găsește pe site-ul Radio România Internațional.