Europa noastră | Acordul nuclear cu Iranul

Euranet Plus

În 2015, membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate ONU plus Germania şi Uniunea Europeană încheiau cu Iranul un acord privitor la programul nuclear al regimului de la Teheran. În 2015, membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate ONU plus Germania şi Uniunea Europeană încheiau cu Iranul un acord privitor la programul nuclear al regimului de la Teheran. Planul de acţiune prevedea capacitatea de creştere a arsenalului nuclear iranian, extinderea facilităţilor nucleare, convertirea celor existente în scopuri civile, capacitatea de producţie a combustibilului nuclar. Iranul şi Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică au căzut de acord şi asupra unui program de monitorizare şi a unui pachet de sancţiuni în cazul în care punctele prevăzute în plan nu vor fi respectate. În schimb, Uniunea Europeană va ridica total sancţiunile impuse Iranului şi SUA le va ridica pe cele legate de programul nuclear iranian.

Însă în luna mai 2018, preşedintele american Donald Trump a forţat retragerea SUA din acord denunţând slabiciunea acestuia. În timp ce ţările europene semnatare Marea Britanie, Franţa şi Germania au regretat decizia americană, Uniunea Europeană a continuat să urmărească planul de acţiune. În acest sens, în aceeaşi lună mai 2018 a anunţat că sancţiunile americane împotriva Iranului nu vor avea efect în spaţiul comun. În acelaşi timp, executivul european a încurajat investiţiile europene în republica islamică.

Maja Kocijancic (Sursa foto: © European Union,2018 / Source: EC – Audiovisual Service)

Articolul integral se găsește pe site-ul Radio România Internațional.

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts