Parlamentul European (PE) va supune, astăzi, joi la vot o rezoluţie non-legislativă prin care li se cere statelor membre să respecte criteriile stabilite pentru extinderea spaţiului Schengen prin aderarea României şi a Bulgariei.
Prin această rezoluţie, Parlamentul European afirmă că nu pot fi impuse criterii suplimentare țărilor care se află deja în proces de aderare la zona Schengen și cer statelor membre să nu dea prioritate populismului național.
PE a dat deja undă verde celor două țări pe 8 iunie, însă, pe 22 septembrie, Olanda și Finlanda au decis să blocheze cererea acestora pe perioadă nedeterminată, cerând ca cele României şi Bulgariei să îndeplinească și alte criterii legate de corupție și combaterea crimei organizate.
În luna septembrie, preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, și-a exprimat sprijinul pentru România și Bulgaria și a cerut „țărilor care au blocat intrarea celor două țări în Schengen să-și reconsidere poziția“.
Miercuri, eurodeputaţii au solicitat răspunsuri din partea Consiliului UE , cu privire la următorii paşi pe care îi are în vedere pentru a finaliza intrarea României şi a Bulgariei în spaţiul Schengen. De asemenea, au cerut Consiliului să precizeze care este strategia şi care este calendarul acestei aderări.
“Personal, mulţumesc Preşedinţiei poloneze pentru eforturile continue în vederea aderării ţării mele la spaţiul Schengen. Dar faptul că dezbatem astăzi o rezoluţie asupra unui lucru pe care noi l-am decis deja prin vot, în urmă cu patru luni, arată cât de mare este impasul în care se află acum Uniunea Europeană. Pentru că mi se pare absurd să avem două adevăruri, unul al Parlamentului European şi altul al Consiliului, cu privire la libera circulaţie înăuntrul graniţelor Europei” – a declarat, în timpul dezbaterii din plen de miercuri, eurodeputata Renate Weber, coordonatoare din partea grupului ALDE în Comisia de libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE).
Renate Weber a comparat situaţia actuală în care se află România şi Bulgaria privind aderarea la zona Schengen cu un meci de fotbal ale cărui reguli se schimbă pe parcursul jocului: “Zilele acestea au loc meciurile de calificare pentru campionatul european de fotbal, ceea ce ne face pe toţi să ne pricepem la fotbal, iar situaţia României şi a Bulgariei poate fi comparatţ cu un meci de fotbal – pierdut de cele două ţări la masa verde. Deşi s-au pregătit intens pentru meci şi au jucat tehnic foarte bine, cele două ţări n-au reuşit să se califice în liga Schengen, pentru că arbitrii au decis că regulile stabilite iniţial şi fair-play-ul nu contează şi au creat reguli noi, chiar în timpul jocului. Reguli pe care, de altfel, nu le ştie nimeni, dar care au consecinţe foarte serioase.”
Preciză că aderarea unei țări noi la zona Schengen are nevoie de aprobarea unanimă a celor 22 de state care formează acest spațiu. Zona Schengen include 22 de țări UE (toate statele membre cu excepția Regatului Unit, a Ciprului, a Irlandei, a României și a Bulgariei) și trei state care nu fac parte din UE (Islanda, Norvegia și Elveția).
_________
Mara Rusu