Essen, Pécs și Istanbul sunt capitalele europene ale anului 2010

Cultură UBB Radio

Istanbul capitală europeană 2010Oraşele Essen din Germania, Pécs din sudul Ungariei şi Istanbul din Turcia devin, pentru prima dată, capitale culturale europene.

Cele trei orașe preiau în acest an ștafeta de la Linz (Austria) şi Vilnius (Lituania). Anul 2010 marchează cea de-a 25-a aniversare a programului european cu privire la desemnarea capitalelor culturale europene. Fiecare oraș desemnat drept capitală europeană pe durata de un an va beneficia de un ajutor economic în valoare de 1,5 milioane de euro. Față de Essen și Pécs, Istambulul are o situați deosebită, deoarece Turcia nu este încă membră a Uniunii Europene, acesta nu reprezintă o noutate, în anul 2008, oraşului Stavanger din Norvegia, a fost desemnat capitală europeană.Pécs capitală europeană 2010

La sfârșitul acestei săptămâni orașele Essen și Pécs vor organiza o serie de activități prin care să se lanseze sub titulatura de capitală europeană 2010. Cu această ocazie Germania va promova vestigiile fostului complex industrial al minei de cărbuni Zollverein, aflat acum pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. La ceremonia de deschidere de la Pécs vor participa actori şi păpuşari îmbrăcaţi în costume de epocă şi se vor interpreta melodii compuse de Róbert Erdész, component al celebrei trupe Solaris. Manifestările culturale organizate la Istanbul vor debuta la sfârşitul săptămânii viitoare.

Cristina Antonescu

Foto:

www.istanbul2010.org

www.pecs2010.hu

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts