În acest an se vor acorda burse de merit pentru 330 de elevi, burse de studiu vor primi 495 de elevi, iar de ajutor social vor beneficia în jur de 2000 de copii.
Potrivit noii legi a învaţământului, cuantumul şi numărul burselor se stabilesc anual prin hotărâre de consiliu local.
„Dorim să oferim un sprijin material suplimentar elevilor clujeni cu merite deosebite. La viitoarea şedinţă de Consiliul local vom propune o hotărâre de majorare a numărului şi a cuantumului burselor acordate elevilor clujeni. Astfel, 2.894 de elevi vor beneficia anul acesta de astfel de burse, cu 43% mai mulţi decât anul trecut, când numărul celor care au beneficiat de astfel de sprijin a fost de 2.032”, a precizat primarul Sorin Apostu într-o şedinţă a Consiliului local.
Bursele de studiu şi de merit se vor acorda în perioada cursurilor şcolare, inclusiv pe timpul susţinerii evaluărilor naţionale, iar cele de ajutor social vor fi primite de elevi şi în perioada vacanţelor. Bursele de merit se pot acorda pentru maxim 1% dintre elevi, iar cele de studiu pentru maxim 1,5% dintre ei.
Elevii care solicită o bursă de merit trebuie să îndeplinească una dintre următoarele condiţii: să aibă media generală cuprisă între 8,50 şi 10, să ocupe primele trei locuri la etapele judeţene ale olimpiadelor şi concursurilor cuprinse în calendarul competiţiilor finanţate de minister sau să fie recunoscuţi ca elevi cu performanţe deosebite în domeniul cultural-artistic, sportiv sau tehnico-ştiinţific.
__________
Teodora Iancu
Foto: mediafax.ro