Economia Uniunii Europene stagnează

UE

Vicepreşedintele Comisiei  Europene, însărcinat cu afaceri economice şi monetare, Olli Rehn a declarat astăzi că redresarea economică a ajuns într-un moment de stagnare, iar în trimestrul actual şi în cele care vor urma se aşteaptă şi o stagnare a PIB-ului.

„În Europa, creşterea s-a oprit şi există riscul unei noi recesiuni. În unele state membre a avut loc o creştere a numărului de locuri de muncă, însă în UE per ansamblu nu se aşteaptă nicio îmbunătăţire reală a situaţiei la acest capitol. Elementele-cheie pentru reluarea creşterii şi crearea de locuri de muncă sunt reinstaurarea încrederii în sustenabilitatea bugetară şi în sistemul financiar şi accelerarea reformelor îndreptate către dezvoltarea potenţialului de creştere al Europei.”, a spus comisarul afacerilor economice şi monetare, Olli Rehn.

Aceste perspective nefavorabile şi incertitudinile crescânde, vor determina firmele să îşi amâne sau chiar să își anuleze investiţiile. De asemenea, băncile vor continua probabil să restrângă operaţiunile de împrumut şi astfel să limiteze posibilităţile de investiţie şi consum.

Întărirea bugetului european a devenit tot mai mult o urgenţă, în condiţiile în care preocupările legate de sustenabilitate au devenit mai acute şi s-au extins şi asupra unor ţări care nu fuseseră afectate înainte.

_____________

Andreea Stăicuț

Foto: ec.europa.eu

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts