Două filme românești la Festivalul de Film Istanbul

Eveniment Internaţional

Filmele „Aurora”, în regia lui Cristi Puiu, și „Morgen”, debutul în lungmetraj al regizorului Marian Crișan, vor participa la Festivalul de Film Istanbul. Cinematografia română se bucură de mult interes în Turcia, iar anul acesta cele două producții, ambele în premieră, vor reprezenta România.

Festivalul de Film Istanbul, ajuns la cea de-a 30-a ediție, este cel mai prestigios eveniment din Turcia dedicat filmului. Timp de două săptămâni, începând de sâmbătă, 2 aprilie, cinefilii se vor bucura de vizionarea a 230 de filme din toată lumea, organizate în 22 de secțiuni. Evenimentul, organizat de Fundația pentru Artă și Cultură Istanbul-IKSV, a atras anul trecut 150.000 de spectatori, iar filmele au rulat cu casa închisă.

Pelicula „Aurora” concurează alături de alte 11 producții în secțiunea „Mined zone”, definită de organizatori prin includerea de filme extraordinare, provocatoare și originale, care ies în afara tendințelor prin stilul, formatul, tehnica, abordarea sau narațiunea lor.

Filmul „Morgen” este prezent în secțiunea „Young Masters”, care include 14 filme ale unor tineri regizori apreciați de critici și public și premiați la festivaluri ca Locarno, Chicago, Montreal, Cannes, Toronto sau Sundance.

_____________

Ana Giol

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts