Donald Trump a anunțat că încheie relația Statelor Unite cu Organizația Mondială a Sănătății. Conform BBC News, acesta a acuzat organizația că nu a tras la răspundere Beijing-ul pentru pandemia de Covid-19.
„China are control total asupra OMS”, a declarat președintele, citat de BBC, în timp ce anunța măsurile pe care le va lua pentru a pedepsi Beijing-ul.
Statele Unite erau singurul și cel mai mare contribuabil al agenției globale de sănătate, furnizând mai mult de 400 de milioane de dolari în 2019.
Președintele, care va participa și la alegerile electorale de anul acesta și a fost criticat dur pentru felul în care a gestionat pandemia de Covid-19, a învinuit China pentru încercarea de a ascunde acesteia.
„Astăzi, vom încheia relația noastră cu Organizația Mondială a Sănătății și vom redirecționa acele fonduri altor organizații caritabile de sănătate”, a declarat Trump în grădina cu trandafiri a Casei Albe.
„În momentul de față, întreaga lume suferă din cauza abuzului guvernului chinez”, a susținut acesta, conform BBC. „China a instigat o pandemie globală care a dus la moartea a peste 100.000 de americani”, a adăugat președintele.
Trump a acuzat China că a pus presiune asupra OMS pentru a „induce lumea în eroare” legat de virus.
Context
Criticile președintelui Trump legate de felul în care gestionează OMS pandemia au început luna trecută, când acesta a amenințat că o să retragă permanent fondurile oferite organizației de către Statele Unite.
„Este evident că greșelile repetate pe care tu și organizația ta le-ați comis în ceea ce privește pandemia globală au fost extrem de costisitoare pentru întreaga lume”, a scris acesta într-o scrisoare destinată șefului Organizației Mondiale de Sănătate, Tedros Adhanom, pe 18 mai.
Apoi, a etichetat OMS ca fiind „marioneta Chinei”.
China a acuzat Statele Unite de a fi responsabile pentru răspândirea virusului pe teritoriul țării, datorită „politicienilor care mint”, conform BBC.
De atunci, membrii OMS au căzut de acord să organizeze o anchetă independentă despre răspunsul global la pandemie.
Sursa: Click2houston
Andreea Bordea